joi, 3 decembrie 2009

Oare ce se va mai întâmpla cu țara asta?

Anul 2009, început de iarna, vremuri grele, noroc cu vremea care încă ne încălzește sufletele, o țară fără Guvern operațional; in hârtii de vreo 50 de zile și în realitate de la schimbarea vechiului Guvern. Se caută un Președinte salvator, în opinia mea s-a pierdut, au mai rămas doi candidați, care mai de care mai pătat, unul pentru persoana care se dovedește a fi, iar celălalt pentru gruparea politică din care face parte. Dezbateri politice incoerente, fără planuri de viitor concrete, vorbe acide spuse pe ton de bâlci, toate se întâmplă în vremurile astea și apoi dezbătute pe toate posturile TV și radio, pe internet, în piața la tarabe, pe băncuțe în parc, oriunde. Timpul parcă stă în loc, mințile poporului român sunt hrănite de zvonurile mediatice, păreri și soluții la orice pas, dar sunt sătul pentru că sincer nu găsesc scăpare; decorul, adică țara suferă și pâna la urmă mințile învrăjbite se vor dezmetici ș-atunci să vezi amarul, calvarul plânsetelor de sărăcie, stopate un trimestru de "darurile electorale".

E crunt, politicul și personajele sale ne fac să credem că trăim într-o schiță de-a lui Caragiale sau mai potrivit aș găsi un cadru din "Titanic vals" colorat de personajele "boeme" din schitele lui Caragiale. Cu toții se agită, recită din clasici, găsesc formulări pompoase și își dau mâinile precum camarazii de război.

Mă gândesc cu groază la viitorul țării si al tineretului nevinovat care-și dorește un drum corect în viață, pentru că alții au ales calea bișniței și-a "combinațiilor", calea oferită de actuala putere pentru a avea un trai mai bun, iar eu sincer îi compătimesc pe bișnițari. ATENȚIE!!A nu se confunda bișnița cu comerțul. Totul face parte din sistem, bișnița duce la corupție și bani negrii (mult apreciați de cei de sus), roadele muncii lor în asta se calculează, în finanțe nedeclarate statului care ajung la ei și păgubesc poporul, îl primează de speranța unei vieți mai bune.

Sincer, n-aș fi așa dramatic, dar soluții nu găsesc; cercul vicios s-a adaptat perfect, precum o bacterie între temperaturi de 0 - 60 de grade, temperaturi la care contaminează tot. Cum facem să creștem temperatura sau măcar să o criogenăm vreo 20 de ani cu riscul de a reapărea apoi?? Plecăm din țara vreo 5 ani până la următoarele alegeri?

Un comentariu:

  1. Iti multumesc ....cu aceasta ocazie am invatat ceva...nu vreau sa zic altceva , sa ma afund in detalii, pentru ca nu se merita...nu merita!

    RăspundețiȘtergere