"Din nou", nu "iar"...

Am revenit cu ganduri noi si alta stare de spirit, mai analitica, mai realista, in cateva cuvinte: mai trecut prin viata. Cred ca au trecut aproximativ doi ani de cand nu am mai catadicsit sa ma exprim in scris si rau imi pare. In tot acest timp am creat sute de monologuri activate de rotitele abile ale mintii, impartasite doar sufletului meu care s-a cam saturat de critic, cautand si altceva. S-au intamplat atat de multe incat nu pot asambla coerent faptul anume cu care ar trebui sa incep. Prefer sa adopt atitudinea aceea americana in care nu se vorbeste foarte mult despre trecut, atitudinea in care prezentul si viitorul primeaza, atitudinea stapanita de 1 roman din 10.000 sau de 1 european din 1.000. Sa exemplific aceasta atitudine printr-un scurt exemplu de reusita in afaceri: unul dintre cei mai bogati americani si chiar oameni de pe planeta este Donald Trump, un antreprenor care a fost declarat falimentar de doua ori pana a ajunge la averea uriasa pe care o detine. In Europa, falimentul inseamna o eticheta a riscului sau un rating de tip "junk" care te impiedica sa te ridici de jos cu un nou proiect ce s-ar putea dovedi un succes. Desi nu sunt un fan al SUA, admir povestile de atitudine corespunzatoare Taramului Fagaduintei.

Haide sa inlocuim intrebarea de rand din orice conversatie banala, "Ce ai mai facut?" cu "Ce vei face in continuare?"! Adica cu un orizont mai larg, fara margini, indepartat sau cu libertatea unui camp deschis care te poarta cu gandul, lumi intregi. Viitorul ne da puterea de a folosi toate cuvintele posibile, pentru ca nu va fi nicicand cenzurat. Si noi? Desi uram cenzura, o acceptam nativ prin atitudinea cea mostenita.

Trecutul nu este numai succes si gratie in a fenta problemele. Dar vad ca ne place. Chiar noi vrem sa auzim de fapte petrecute in amar, sa ne complacem si sa spunem ca ne este bine. Succesul se vinde mult mai prost decat esecul, pentru ca intrezareste invidie, dispret si posibil, frustrarea esecului personal, bineinteles ca mai mereu nefondate. Americanul isi zice ca "If he made it, I can do it also!". El cumpara succesul, il invata, il copiaza, il multiplica si il impartaseste mai departe in comunitate.

Vreau si eu libertatea riscului!Vreau sa simt ca pot pleca cu rucsacul in lume in cautarea succesului fara ca nimeni sa ma judece!Vreau sa visez iar ca pot orice!

Mondialul dezamagire, FIFA+arbitrajul rusine

Ma simt in deplina masura sa pot comenta acesta mare manifestare sportiva mondiala intrucat am reusit sa privesc aproximativ 60% din meciurile jucate si sunt foarte convins ca nu sunt singurul ce a ramas cu un gust extrem de amar dupa consumarea evenimentului.
O industrie de miliarde la fel de bolnava precum un guvern corupt asa se intrevede la apus un Mondial plin de controverse, sarac in acte de corectitudine si bogat in dezavantajari periculoase pentru un sport care beneficiaza in prezent de cea mai moderna tehnologie din toate punctele de vedere.
Problema mea principala se refera strict la arbitraj si la indiferenta cu care acest subiect se trateaza de catre forul de specialitate. Dau exemple de cateva situatii reale din fazele superioare ale competitiei in care aceste dezavantaje au fost create in mod repetitiv cu sau fara voia cavalerilor fluierului si apoi am sa pun cateva intrebari de bun simt:
-Germania - Anglia, gol clar al lui Lampard nevalidat la scorul de 2-1 (oare cum s-ar fi jucat acest meci la 2-2?)
-Mexic - Argentina, pozitie flagranta de offside la golul lui Tevez de 1-0 (oare cum s-ar fi derulat acest meci daca Argentina nu inscria in prima repriza?)
-Spania-Paraguay, gol valabil marcat de Valdes neacordat pe motiv de offside la scorul de 0-0 (oare care ar fi fost castigatoarea mondialului?)
-Uruguay-Olanda, gol marcat de Sneyder la scorul de 1-1 in situatia in care van Persie se afla pe directia balonului incercand chiar sa o si joace, situatie in care s-ar fi acordat offside (oare cine ar fi ajuns in finala?)
Si totusi pe langa aceste greseli o singura minune s-a ivit in meciul Mexic - Argentina... actul de curaj al unui regizor de imagine care a afisat pe ecranele gigant ale stadionului cu pricina faza din care Tevez a marcat din pozitie de offside, insa arbitrul temator n-a creat mult doritul precedent.
A castigat Spania, aplauze...sau ole-uri pentru ca asa le place lor. Rezultatul final este la fel de dezamagitor precum necalificarea Romaniei la acest turneu final. Aceasta echipa "teribila" condusa doar de inspiratia fantastica a golgeterului David Villa a beneficiat pe tot parcursul competitiei de imense greseli de arbitraj in defavoarea adversarilor lor, fapte care le-au modificat in mod real traseul spre bine.
Faimosii nostrii comentatori (ai TVR) lipsiti de obiectivitate deontologica care parca comenteaza sub vria biletului de la pariuri, compara jocul Spaniei cu o problema de geometrie complexa, insa paradoxul este ca jocul de fotbal este departe de a deveni o stiinta exacta asa cum este matematica, mama geometriei.
Nu-i asa ca este frustrant ca un sport in care se investesc anual miliarde de euro, pentru care s-a inventat televiziunea HD si frameurile/secunda, un sport ce mai mult din jumatate din totalul statelor lumii il considera sport national sa fie atat de neconventional, spontan si dual in privinta arbitrajului!?
Exemplul suprem de proces tehnologic care ajuta arbitrajul este suportul HawkEye implementat de curand in tenis, care a revolutionat si a perfectionat semnalizarea out-urilor spre deliciul spectatorilor si mai ales al telespectatorilor.
De ce nu s-ar putea introduce un al patrulea arbitru, un arbitru-video care prin inregistrarea in direct a meciului si prin derularea fazelor poate sa lamureasca instant arbitrul de centru? De exemplu eu, din varful fotoliului beneficiez de televiunea interactiva care imi permite derularea, oprirea si reluarea mai multor imagini in decurs de cateva secunde... Cu alte cuvinte nu vorbim aici de revolutionarea tehnologiei in domeniu pentru acesta este un fenomen care ne este la indemana si nu necesita investitiile gigant care sunt pomenite de FIFA.
Oare casele de pariuri ce parere au despre sugestia si semnele mele de intrebare? Dar proprietarul caracatitei Paul? Viitorul ne cere certitudine, ci nu opinii si pareri la centru, pentru ca o singura decizie, gest sau reactie ne poate schimba destinul sau traiectoria vietii.
La final un gand bun echipei Uruguayului si lui Diego Forlan - in opinia mea cel mai bun si complet jucator al acestei competitii.

Tot spada-i fruncea!!

O analiza scurta a ultimelor rezultate internationale, 2 mari competitii, mai exact Campionatul European de Scrima U-23 (Gdansk - Poland)si Campionatele Mondiale Militare de Scrima (Guaira - Venezuela) evidentiaza doar 2 arme (spada si sabia).
In Venezuela Anca Maroiu a triumfat, iar Ana-Maria Branza a luat bronzul; per total alaturi de Alexandru Simona castigand trofeul mondial militar si la proba pe echipe. In proba de sabie baieti Cosmin Hanceanu a luat argintul,iar Alexandru Sireteanu bronzul, finalizand impreuna cu Mihai Bela in proba pe echipe pe aceiasi pozitie ca fetele mai sus mentionate, adica pe locul 1.
La europene s-au evidentiat 3 sportivi care au ocupat rezultate onorabile. In primul rand in proba de sabie baieti Tiberiu Dolniceanu a ocupat pozitia a cincea, proba de spada baieti ni l-a adus pe Cosmin Kortyan pe pozitia a sasea, iar la floreta fete Maria Udrea s-a clasat pe locul 7.
Felicitari tuturor si multumim pentru faptul ca ne reprezentati tara cu succes!

Este uimitor cum sportul si inclusiv scrima se face pe genunchi in Romania. Ma refer aici la spada baieti care este indreptata spre pierzanie de autoritatile raspunzatoare. Nu exita un program centralizat de pregatire, nu se aloca bani de cantonamente si mai ales nu exista un lot si un antrenor pe masura.
Cosmin Kortyan este un talent desavarsit al acestei tari, dar unde poate el sa ajunga cand spada baieti se face doar la nivel de amatori?

Unde bat cu aceste ganduri? Rezultatele obtinute de reprezentantii spadei fete, sabiei baieti si floretei fete sunt meritorii si onoreaza aceasta tara, insa ele sunt venite ca rasplata a unui program de pregatire si a investitiilor facute.
Intrebarea cea mai buna in momentul de fata este: Ce rezultate s-ar obtine de catre spada baieti (sa-l numim doar pe acest baiat Cosmin Kortyan) daca ar fi sustinut si pregatit la nivel profesionist pentru ca acum el fara aceste avantaje, adica din nimic ne uluieste mereu cu clasarile sale!?

Arta de a tine paharul...

Paharul de orice tip ar fi el, trebuie sa dea bine in sfanta mana a oricarui personaj.
Ati reusit vreodata sa faceti o astfel de analiza intr-un loc public in care setea e la cote inalte? Haideti ca va spun eu vreo doua-trei impresii despre acest subiect.
De exemplu, in club tipologiile sunt multe. Exista tipul venit sa agate care merge oarecum stealth, dar vrea sa atraga atentia, imbracat in tricou mulat de culoare deschisa, cu anchior sau cat mai decoltat, cu bratul semi-incordat la 90 de grade astfel incat sa nu-si acopere pieptul tocmai lucrat de zor la sala, detine o priza ferma asupra paharului. Nimeni sau nimic nu-l poate clinti, ba chiar il mai si etanseaza cu vreo 3 degete asezate deasupra paharului, precum capacelele de la Mc, toate astea ca sa nu se risipeasca nimic, nu de alta, dar poate vine vreo pisi si trage o gura cu paiul; picatura salvata poate insemna tupeul de a o combina pentru ca el de fel este si timid. Avem si slabanogi imbracati la camasa masura S care pare de L, avand curele cu catarame mai groase decat gambele lor, asortate adesea cu pantofii. Ehhh, aceste personaje au degetele lungi si firave; se potrivesc cu un pahar de cognac, nu cu unul de sampanie care pare vaza de trandafiri in manutele lor. Ocazional pentru a impresiona isi sprijina paharul de catarama de la curea; le usureaza munca nefiind rezistenti la ridicarea continua a bratului, deseori se intampla sa goleasca foarte repede paharele pentru a nu solicita foarte mult muschiutii.
Prin club se mai gasesc si barosani accesorizati cu lanturi din aur veritabil (minim 50g) si cel putin 3 ghiuluri pe mana de baza (cea cu care sprijina si manipuleaza obiectul in cauza - paharul). In acest caz paharul se simte un sclav, se umple repede, mai mult pe langa, gheata la greu sa para ca beau mult ca si cantitate pentru ca in ochii posibilei tinte cantitatea=bani, automat bei mult, ai mult. Conexiunile se fac rapid in intuneric, prada vizeaza automatismele bine executate, iar vanatorul aprecierea lor.
Sa trecem la personajele feminine in mare parte amatoare de pai si de paharelul de shot. Pentru ele treaba e simpla, bem si trece. Fata care vine la agatat isi deghizeaza paharul in ustensila erotica, il umple de gheata pentru a crea bruma/condens, il inzestreaza cu doua paiuri (unu cu capatul usor cracanat spre gura si celalalt drept ca un trunchi de copac, asa isi semnalizeaza disponibilitatea) apoi urmeaza procesul de mixologie; amesteca in el de parca e chimista si testeaza solventa in alcool, dar fin fara sa se uite, cu simturile olfactive date la maxim. Apoi avem fetele intre fete, descatusate de orice inhibitie, excesiv de permisive si care niciodata nu se uita ce beau. Pentru ele paharul e o lingura si cum abia 30 de linguri fac o farfurie de supa, imaginati-va!
De o speta aparte sunt fetele fidele. In fiecare vineri sau sambata la ora "n" isi fac aparitia in acelasi loc al barului; daca gasesc ocupat isi folosesc strategia "buna!ce faci?"... una dintre ele se misca in locul cu pricina pentru a-si achizitiona bautura preferata, cand isi primeste paharul si e gata sa debaraseze, hop si tovarasele insotite de salutul calduros. Atunci timpul sta in loc, spatiul dintre ele se mareste si-si recupereaza frumos pozitiile pentru a trece la treaba totul intamplandu-se din inertie, parca printr-o spalare a memoriei. Treaba lor este flirtul cu barmanii (manipulatorii de pahare si lichide). Pentru acestea paharul este doar un suport, nu conteaza cum arata, ce proprietati are, ci doar ca exista, iar pentru cele mai nesimtite bineinteles ca si volumul.

eu vs SISTEMUL

Visul meu a fost sa devin sportiv (scrimer mai exact). Ce poate fi mai frumoasa decat viata de scrimer? Mod de viata sanatos, opt antrenamente pe saptamana, cantonamente, competitii, deplasari in strainatate, predispus la viata de familie linistita.
Cumpana in sport in general vine la terminarea liceului sau la terminarea junioratului cand trebuie sa sti incotro vrei sa o apuci. Culmea este ca eu am trecut acesta cumpana cu brio si tot n-am devenit sportiv, sistemul invinge ori de cate ori este nevoie.
Eu n-am fost vreun talent si am stiut asta, dar am stiut sa compensez cu munca si vointa. Am luptat timp de zece ani (de la 10 la 20 de ani) ca outsider pentru a-mi castiga un statut meritoriu, plimbat de la antrenori la antrenori, care nu intotdeuna stiau ce e mai bine pentru mine. Ar trebui sa scriu pagini intregi ca sa parcurg intreaga istorie a carierei mele, dar nu o fac, cert este ca in acesti ani am avut nevoie de un singurul lucru: de puterea psihica puternica de campion.
A trecut timpul si m-am vazut la 19 ani fata in fata cu destinul. Maturitatea se vedea pe chipul meu, forta fizica statea in picioare, incruntarea imi dadea de gol indarjirea si curajul. Eram pregatit, stiam ce sa fac atunci cand imi este greu, adica sa trag aer in piept de parca ar fi ultima inspiratie si sa-l elimin usor si linistit, stiind ca apoi o voi lua de la capat cu o respiratie deasa, nativa, vitala. Legasem 3 concursuri la rand cu rezultate frumoase (lucru nemaintamplat pana atunci), si simteam in sfarsit increderea de care am dus mereu lipsa.
Sistemul romanesc e nemilos si chiar de s-a muncit un deceniu pentru a crea un sportiv puternic este dispus sa-l arunce la cos fara mila ca pe un rebut. Pentru mine urmatoarea etapa era angajarea, dar mi s-a spus ca federatia de specialitate nu este interesata de spada baieti (ramura din care faceam parte) si implicit nici clubului nu-i convine sa sustina ceva fara viitor. E foarte simplu, nu ii intereseaza si tu nu contezi, pentru ca sistemul isi stie foarte bine scopul si va face tot ce ii sta in putinta sa-l indeplineasca.
Acum la 4 ani de la acest eveniment nefericit, traiesc o badjocora totala: dorinta clubului de rezultate pe nimic. Indemnizatie neexistenta, prezenta doar in hartii, lipsa lamelor de spada si pregatire fara antrenor cu o saptamana inainte de concurs.

Clatite verzi

E duminica... ma aflu undeva devreme, dimineata, in jurul orei 9 cand soarele sfarsitului de iarna iese falos la orizont, sa incalzeasca zambetele aparute pe chipurile inghetate si sa prevesteasca cumva ca urmeaza sa fie si mai cald, numai rabdare sa fie. Deja ma simt mai bine, desi afara se vad urmele unui mic inghet ce s-a distrat copios pe timpul noptii. Pelicule de gheata la marginile trotuarelor ce seamana precum culoarele de cioburi sfaramate ale fachirilor abia astepta sa fie atinse pentru a reproduce sunetul intocmai.
M-am dezmeticit! E prea frumos ca sa mai zabovesc in pat a lene. In plus un miros demn de orice bucatarie respectabila mi-a trezit interesul la deschiderea usii. Ma duc la baie, arunc un pumn de apa rece de februarie pe fata-mi apretata si-mi netezesc dintisorii pentru a fi pregatit 'sa lucrez' cu toate simturile cand imi voi descoperi surpriza culinara.
Bucataria straluceste a rasarit de soare, cu a carui lumina a pus sub reflectoare clatitele de dimineata. Un deliciu! O cana de lapte, un cutitas de uns, un borcan de dulceata de visine si optional o crema de ciocolata, asta daca vreau sa intrec gustul de dulce. Surprinzator, pentru mine micul dejun reprezinta cel mai mare desert al zilei... dulcele e nelipsit si depaseste procentajul de 50% al cantitatii de produse ingerate in fiecare dimineata. O fi bine? O fi rau? Nu stiu, dar acest 'regim' imi confera aceiasi greutatea de vreo 8 ani de zile.

Acum incepe procesul de siesta care cred eu ca are un rol determinant in dieta mea. Asimilez substantele nutritive insotit de liniste, pace si multe ganduri.

De exemplu (gand/subiect de dezbatere in subconstient): Ieri am participat ca organizator la un concurs destinat elevilor, pe teme de mediu, concurs organizat de organizatii ce lupta pentru imbunatatirea calitatii mediului.
O mana de copii (numai fete) s-au strans din toate colturile tarii pentru a participa la festivitate si pentru a-si primi premiile in cadrul unui cocktail relaxant acaparat de o atmosfera prietenesca. Am fost impresionat de cat de fericiti sunt acesti copii pentru faptul ca li se da ocazia sa-si etaleze gandurile si raspunsurile la problemele mediului. Am avut parte de mesaje (eseuri) comparabile scrierilor gazetaresti, anchetelor organelor de control, militarilor impotriva poluarii, mesajelor amenintatoare din partea ONG-urilor, toate acestea compuse cu patos si scartaituri din condei. Pentru ca le pasa, pentru ca ei vor avea cel mai mult de suferit de pe urma celor 200 de ani de industrie, pentru ca noi le-am ranit mediul si nu l-am insanatosit cum ar fi trebuit.
Ma bucur sa vad initiativa intr-o lume a romanilor ucigasi de verde, a masinilor luxoase pline de nepasare care golesc scumiere pe mijlocul soselelor si arunca pet-uri prin ape crezand ca-s pesti.
La noi in tara situatia mediului a ramas in urma fata de cerintele mediului (european), gunoi nereciclat si nesortat, gropi de gunoi insalubre, fabrici poluante cu acte in regula ce functioneaza de dragul cresterii economice, reziduuri menajere deversate in albiile apelor, lipsa cosurilor de gunoi si a celor care le administreaza, lipsa simtului etic ce ar trebui introdus in scoli din clasele mici, toate acestea nu sunt vreun mister si totusi nu se fac prea multe.
Sunt cu gandul impacat ca eu impreuna cu cei mai apropiati mie iubesc mediul si au grija sa-l protejeze cu tot ce le sta in putinta, de aici incolo nu mai pot fi raspunzator pentru nimic.

Cu astfel de ganduri in timpul unei sieste de duminica pot fi sigur ca glucidele mi-au fost asimilate rapid. Asta nu inseamna ca va creste consumul ci ca puterea calorica va fi eliberata mai repede.

Cu autobuzul prin Bucuresti

Cum a tot nins, judec ca RATB-ul impreuna cu picioarele au intotdeauna tractiune mai buna decat turismele particulare. Asa ca am parcat masina co-proprietate in siguranta si incerc sa-mi aduc aminte rutele autobuzelor din zona Razoare. Hehehe, lucru simplu atunci cand ai memoria mea si mai ales experienta de vreo 9 ani de mers continuu cu transportul in comun. Si mai stiam ca si o calatorie in minunatul RATB este 1.3 lei, asa ca tot din masina am luat suma exacta (marunt adica) ca nu cumva sa ma trezesc la tejgheaua biletierului cu o droaie de monezi ce-mi vor ingreuna si mai mult sarcina de pieton printre troienele de zapada.
Urc intr-un autobuz 121 cu target P-ta Romana, ma asez pe scaun si observ ca bate usor vantul in a lui incinta. E dintr-ala nou despre care stiam ca nu are aer conditionat, dar nici caldura sa nu aiba? Simteam cam mult frig in jurul meu.In anotimpul rece e bine ca autobuzul sa nu fie tocmai gol, de preferat ar fi sa te inconjoare macar un grup de oameni a caror respiratie si caldura a corpului sa contribuie la pastrarea temperaturii corporale proprii in limite normale. Si totusi iarna, nu-i ca vara, ma refer la faptul ca frigul conserva mirosurile lasandu-le la locul lor, nu le raspandeste, ci din contra pastreaza autobuzul inodor.
Oricum simtul usor critic nu mi-a rapit deloc din fericirea de a calatori prin Bucuresti cu clasicul autobuz, chiar ma bucuram frenetic de fluenta tranficului, de faptul ca puteam fi mult mai atent la detaliile legate de oras in sine, mai ales ca multele din defectele sale erau desenate cu alb precum o mana de pasta corectoare asezata intentionat de natura pentru a darui un plus de frumusete statica locului.
Am ales ziua potrivita (imediat dupa ninsoare, cand zapada nu-si modifica prea mult din proprietatile fizice, adica nu se topeste), intervalul orar potrivit (16:45 cand e mai mult inserat decat zi, cand incep si se aprind luminile ce contrasteaza difuz cu sclipirea zapezii), traseul potrivit (am trecut de la o zona relativ muncitoareasca la frumosul si inghesuitul centru). Masinile parcate dezordonat pe marginile strazilor sau pe trotuare se confundau cu troienele de zapada creand o continuitate acestora, astfel semanau mai mult cu un tsunami alb; ma simteam ca Moise cand a despartit marile pentru a crea poteca, numai ca marile erau albe si poteca era Str. Stirbei Voda.
Si uite asa rapid in vreo 10 minute am ajuns la Ateneul Roman care mi-a adus aminte de muzica. Cum puteam uita de muzica iernii in oras? Zapada scartaind compactata de pasul omului grabit, gheata care crapa cand suporta aceiasi forta umana, turturi ce ataca trotuarele de la inaltime, lopeti razlete ce nu fac fata troienelor, anvelope (predominant de vara) fortate si motoare turate de disperare, fluierele fortelor de ordine ce dirijeaza cu greu traficul, sau lamele utilajelor de dezapezire (doar prin centru).

Din autobuz se vede totul altfel, mai idilic, dar m-am dat jos si optimismul a scazut considerabil in procente cand am zarit cu coada ochiului un banner electoral cu conducerea tarii. Ne mai fiind protejat de acoperisul autobuzului, am dat fata in fata cu realitatea. Pta Romana fiind o piata adica pe unde ai putea sa circuli ca pieton vorbesc, era Pta Troiana, adica o troiana (fara nici o legatura cu Troia), zapada pe trotuar nu era mare, doar de vreo 50cm, atat cat sa-ti ajunga pana la genunchi. Si totusi lumea circula, in schimb gps-ul meu nu mai recunostea nimic din spatiul inconjurator, singurele 2 lucruri care mi-au confirmat ca ma aflu unde trebuie au fost: mirosul de Mc care era la locul lui, pentru ca nici chiar el frigul nu se poate pune cu industria prospera a fast food-ului si reclama luminoasa a vestitului post de televiziune OTV. Target indeplinit cu succes!

Bucuria vine de la lucruri marunte, asa ca atunci cand vrei sa vezi altfel Bucurestiul calatoreste un pic cu autobuzul. Ai sa vezi ca nu este atat de rau si o sa ti se para chiar amuzant si cu bune si cu mai putin bune. Adopt cu incredere si militez pentru strategia marilor orase care au dezvoltat transportul in comun ca sa scape de traficul infernal.