Clatite verzi

E duminica... ma aflu undeva devreme, dimineata, in jurul orei 9 cand soarele sfarsitului de iarna iese falos la orizont, sa incalzeasca zambetele aparute pe chipurile inghetate si sa prevesteasca cumva ca urmeaza sa fie si mai cald, numai rabdare sa fie. Deja ma simt mai bine, desi afara se vad urmele unui mic inghet ce s-a distrat copios pe timpul noptii. Pelicule de gheata la marginile trotuarelor ce seamana precum culoarele de cioburi sfaramate ale fachirilor abia astepta sa fie atinse pentru a reproduce sunetul intocmai.
M-am dezmeticit! E prea frumos ca sa mai zabovesc in pat a lene. In plus un miros demn de orice bucatarie respectabila mi-a trezit interesul la deschiderea usii. Ma duc la baie, arunc un pumn de apa rece de februarie pe fata-mi apretata si-mi netezesc dintisorii pentru a fi pregatit 'sa lucrez' cu toate simturile cand imi voi descoperi surpriza culinara.
Bucataria straluceste a rasarit de soare, cu a carui lumina a pus sub reflectoare clatitele de dimineata. Un deliciu! O cana de lapte, un cutitas de uns, un borcan de dulceata de visine si optional o crema de ciocolata, asta daca vreau sa intrec gustul de dulce. Surprinzator, pentru mine micul dejun reprezinta cel mai mare desert al zilei... dulcele e nelipsit si depaseste procentajul de 50% al cantitatii de produse ingerate in fiecare dimineata. O fi bine? O fi rau? Nu stiu, dar acest 'regim' imi confera aceiasi greutatea de vreo 8 ani de zile.

Acum incepe procesul de siesta care cred eu ca are un rol determinant in dieta mea. Asimilez substantele nutritive insotit de liniste, pace si multe ganduri.

De exemplu (gand/subiect de dezbatere in subconstient): Ieri am participat ca organizator la un concurs destinat elevilor, pe teme de mediu, concurs organizat de organizatii ce lupta pentru imbunatatirea calitatii mediului.
O mana de copii (numai fete) s-au strans din toate colturile tarii pentru a participa la festivitate si pentru a-si primi premiile in cadrul unui cocktail relaxant acaparat de o atmosfera prietenesca. Am fost impresionat de cat de fericiti sunt acesti copii pentru faptul ca li se da ocazia sa-si etaleze gandurile si raspunsurile la problemele mediului. Am avut parte de mesaje (eseuri) comparabile scrierilor gazetaresti, anchetelor organelor de control, militarilor impotriva poluarii, mesajelor amenintatoare din partea ONG-urilor, toate acestea compuse cu patos si scartaituri din condei. Pentru ca le pasa, pentru ca ei vor avea cel mai mult de suferit de pe urma celor 200 de ani de industrie, pentru ca noi le-am ranit mediul si nu l-am insanatosit cum ar fi trebuit.
Ma bucur sa vad initiativa intr-o lume a romanilor ucigasi de verde, a masinilor luxoase pline de nepasare care golesc scumiere pe mijlocul soselelor si arunca pet-uri prin ape crezand ca-s pesti.
La noi in tara situatia mediului a ramas in urma fata de cerintele mediului (european), gunoi nereciclat si nesortat, gropi de gunoi insalubre, fabrici poluante cu acte in regula ce functioneaza de dragul cresterii economice, reziduuri menajere deversate in albiile apelor, lipsa cosurilor de gunoi si a celor care le administreaza, lipsa simtului etic ce ar trebui introdus in scoli din clasele mici, toate acestea nu sunt vreun mister si totusi nu se fac prea multe.
Sunt cu gandul impacat ca eu impreuna cu cei mai apropiati mie iubesc mediul si au grija sa-l protejeze cu tot ce le sta in putinta, de aici incolo nu mai pot fi raspunzator pentru nimic.

Cu astfel de ganduri in timpul unei sieste de duminica pot fi sigur ca glucidele mi-au fost asimilate rapid. Asta nu inseamna ca va creste consumul ci ca puterea calorica va fi eliberata mai repede.