Reactii...

Visez incontinuu si cel mai des cu ochii deschisi fixati spre un obiect fad care nu-mi poate deteriora reperele imaginatiei...altfel imi incarc timpul cu activitati care mai de care pentru a evita puterea realitatii ucigatoare pentru un caracter idealist precum al meu. Visul si caldura caminului parintesc sunt linistea de care am nevoie si in care ma refugiez atunci cand sunt ranit de rautatea mediului in care ma invart. Rabdarea parintilor si vorbele lor ce indeamna la calm de cele mai multe ori ar trebui sa-mi fie imnul sufletului insa gasesc momente in care le uit si rautatea celor din jur reuseste sa scoata din mine neliniste, nervi, reactii necontrolate si cuvinte spuse necugetat…am incercat sa ma abtin, sa reactionez calm, stapan pe situatie, dar 'adversarul' vrea cu toata vointa sa reactionez a reversibilitate...si reuseste. Nu sunt eu indeajuns de puternic pentru a castiga razboiul psihologic cu armele curate? Imi trebuiesc si nervii? Sau sentimentele profunde ma fac slab? Raman niste intrebari care-mi tot tulbura neuronii in clipele in care mintea ar fi trebuit sa fie anesteziata sau hipnotizata de susurul apei de munte. Revenind la reactia mea...totusi imi da mereu un sentiment de vinovatie, ca poate nu ar fi trebuit sa ma exprim intocmai, asa cu rautate...si reincep cu intrebarile : cine greseste mai mult? Cel ce intarata, ce instiga, ce arunca cu cuvintele cele mai murdare sau jigneste, toate menite sa te doara? Sau reactia la reactie? Reciprocitatea e pardonabila? Nu ma intelegeti gresit ca nu vorbesc aici de reactii precum batai sau omoruri....vorbesc de reactii pur normale ce nu implica urmari precum dosarul penal. Pe aceasta cale imi cer si scuze tuturor carora le-am indreptat reactii la reactii de genul celor de mai sus si chiar daca intentia voastra a fost sa ma raniti, pe viitor promit sa procedez mai etic si mai matur, asta fara prea multe compromisuri pentru ca nici asa nu-i bine